Compania cu capital sud-frican MAS Real Estate, care activează pe piața românească printr-un parteneriat cu firma Prime Kapital, este în curs de avizare a extinderii Militari Shopping până la o suprafață închiriabilă de peste 120.000 de metri pătrați, cu o treime mai mare decât AFI Cotroceni, care deține astăzi titlul de cel mai mare mall din România, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Compania sud-africană MAS Real Estate, printre cei mai activi investitori în centre comerciale din România, a atras 300 milioane de euro din vânzarea primelor sale obligațiuni “verzi”, bani ce vor fi direcționați către achiziția de proprietăți cu impact redus asupra mediului, în special în România.
Compania cu capital sud-african MAS Real Estate, care a cumpărat anul trecut mallurile Militari Shopping din București și Atrium din Arad, și-a extins până în 2023 parteneriatul cu Prime Kapital, firmă înființată recent de fondatorii celui mai mare investitor imobiliar din România, și are în dezvoltare zece proiecte în România în valoare de 738 milioane euro, printre care un mall în locul unității militare unde a fost executat cuplul Ceaușescu.
Cele mai mari cinci tranzacții imobiliare încheiate în 2018 au avut o valoare totală de aproape 600 milioane de euro, echivalentul a circa două treimi din volumul de tranzacții prognozat pentru 2018 la nivel local de brokerii activi pe piață. Două dintre cele mai scumpe proprietăți tranzacționate în 2018 au intrat și în topul celor mai mari tranzacții imobiliare încheiate vreodată în România.
Tranzacția prin care compania de investiții și dezvoltare imobiliară Atrium European Real Estate, reprezentată de compania de consultanță imobiliară JLL, vinde Militari Shopping Center, centrul comercial din vestul Bucureștiului, către Mas Real Estate, fond de investiții din Africa de Sud, pentru 95 de milioane de euro, a fost finalizată, fiind cea mai importantă tranzacție de pe piața de retail din București începând cu sfârșitul anului 2014. Atrium renunță, astfel, conform datelor analizate de Profit.ro, la singurul proiect pe care îl deține pe piața locală, urmând să își îndrepte atenția predominant spre Cehia și Polonia.
Compania de investiții și dezvoltare imobiliară Atrium European Real Estate vinde Militari Shopping Center, centrul comercial din vestul Bucureștiului, către Mas Real Estate, fond de investiții din Africa de Sud, pentru 95 de milioane de euro. Atrium renunță, astfel, conform datelor analizate de Profit.ro, la singurul proiect pe care îl deține pe piața locală, urmând să își îndrepte atenția predominant spre Cehia și Polonia.
Militari Shopping Center, deținut de Atrium European Real Estate, evaluat în urcare la aproape 87 milioane de euro, a înregistrat venituri nete din chirii de 6,9 milioane de euro anul trecut, nivel în ușoară creștere față de cel de 2016, deși gradul de ocupare al proiectului s-a diminuat ușor, la 99,2%.
Compania World Class România, lider de piață în industria de wellness autohtonă, va deschide în luna iunie un nou centru de fitness, situat în centrul comercial Militari Shopping.
Militari Shopping Center, deținut de Atrium European Real Estate, evaluat în urcare la 71 milioane de euro, a înregistrat venituri nete din chirii de 5,8 milioane de euro anul trecut, nivel în ușoară creștere față de cel de anul trecut, deși gradul de ocupare al proiectului s-a diminuat ușor, la 99,8%, potrivit rezultatelor publicate joi.
Militari Shopping Center, deținut de Atrium European Real Estate, a înregistrat venituri nete din chirii de 4,3 milioane de euro în primele 9 luni, în scădere 2,5% față de aceeași perioadă din 2014, când au totalizat 4,4 milioane euro, potrivit rezultatelor publicate joi.